Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Mi-aş dori ca nimeni să nu treacă prin viaţă fără să vadă o poveste atât de complexă, sentimentală şi cu îndemn la curaj precum Casablanca

        de Irina-Margareta Nistor

Interviu realizat de Simona Preda

– Prima întrebare este legată, aşa cum probabil intuiţi, de evenimentul care s-a petrecut cu puţin timp în urm㠖 Festivalul de film de la Cannes. Sunteţi critic de film, aşadar: cum a fost, pe scurt, în acest an şi ce v-a impresionat în mod deosebit faţă de alte ediţii?

– Aş putea chiar să fac o paralelă între Cannes şi TIFF. Filme extrem de variate, publicul de specialitate sau cinefili pasionaţi şi cu experienţă au văzut cu nesaţ pelicule dintre cele mai variate. În ambele cazuri, goana a fost nu după aur, ca la Chaplin, ci după americanele cu actori deja celebri, de la Tom Cruise la Tom Hanks, pe Croazeta, respectiv Top Gun si Elvis (care au venit urgent şi la noi în cinema, acolo unde mai avem săli şi în Mall-uri, multiplexuri) şi la româneşti, cu vedete locale, de la Florin Piersic jr. la Maia Morgenstern.

Deşi cel mai votat a fost Întoarcerea acasă a Regelui Mihai, un documentar de calitate, (prezentat şi în Marea Britanie, la TV, de aniversarea celor 70 de ani de domnie ai Reginei Elisabeta a II-a), dintr-un viciu de procedură (?) a fost surclasat de Capra cu trei iezi, înmânat de Mircea Geoană (doar suntem în România, leagănul absurdului, şi nu numai al teatrului lui Ionesco.)

În rest, la Cannes s-a mers iar pe politically correctness, Palme d’Or-ul a plecat iar în Suedia, la un film despre lupta între bogaţi şi analfabeţi (cât de trist), deci de ce ne-am mai mira că a luat la Whta’s up doc, la prima ediţie cu premii: Pentru mine tu eşti Ceauşescu (Nea Nicu cred că a făcut chef mare pe lumea ailaltă, şi a invitat toţi dictatorii să vadă ce importanţi sunt în continuare, doar pe Putin, l-a ratat deocamdată), Măgăruşul polonez a fost vedeta, ca la TIFF, lama boliviană, 2 coreene remarcabile, altfel decât eram obişnuiţi, chiar şi în Sud, de astă dată fără violenţă şi cu multă tandreţe (poate furăm şi noi reţeta)...

– Care a fost imaginea României la această ediţie?

– Una remarcabilă.

– Cum au fost reacţiile criticii?

– Metronom a luat la „Un certain regard”, premiul pentru regie : Alexandru Belc şi în competiţia mare a fost iar selecţionat Cristian Mungiu cu al său RMN, de astă dată, dar care, contrar aşteptărilor, n-a intrat în palmares, însă, ce-i drept, a fost şi mare concurenţa. Îl puteţi vedea în caravana prin ţară sau la cinema şi judeca dacă vă emoţionează sau vă identificaţi cu vreunul dintre personaje.

– Există voci care susţin că actualele producţii cinematografice din România se adresează mai degrabă unui public tânăr.

– Nu ştiu dacă în mod special celor tineri, dar sigur că limbajul licenţios, contrar aparenţelor, nu mai atrage ca în anii 2000, când venea după o lungă perioadă de cenzură, inclusiv a scenelor sexy, care încetul cu încetul au devenit porno.

– Cei trecuţi de o anumită vârstă se racordează mai greu la schimbările de mentalitate, limbaj etc. Cât adevăr este în această afirmaţie?

– Poate dacă s-ar legaliza prostituţia, am mai scăpa de balastul acesta în producţiile româneşti. Şi apoi mereu apare nemulţumirea că-s prea sumbre sau comedii prea deochiate. Păcat, când ştim că se poate şi altfel, că avem un Nae Caranfil cu legendara sa Filantropica, sau Negoescu cu 2 lozuri, ajuns un film cult, care a întrecut la vremea sa în cinematografe chiar şi blockbusterele.

– Sunteţi – şi oricine născut înainte de ‘89 o poate confirma – una dintre cele mai cunoscute voci româneşti. Iar vocea dumneavoastr㠖 aţi tradus şi dublat filme care circulau pe casete video – a fost asociată cu libertatea, un soi de libertate (fie ea şi clandestină) la care tânjeam cu toţii. Cum a fost acea perioadă în viaţa dumneavoastră?

– A fost la fel de îngrozitoare ca pentru toţi cei care nu ne-am pierdut memoria, doar că refugiul era în filme (ceea ce s-a repetat un pic altfel, dar cu acelaşi prieten de nădejde în perioada pandemiei).

– Care este filmul pe care l-aţi revăzut de cele mai multe ori şi care este povestea din spatele acestui film?

– Cu siguranţă Casablanca, şi mi-aş dori ca nimeni să nu treacă prin viaţă fără să vadă o poveste atât de complexă, sentimentală şi cu îndemn la curaj şi la eroi precum Victor Lazlo (interpretat magistral de Paul Henreid), general valabil ca model de urmat şi de un rafinament fără egal, cu un succes incontestabil şi fără riduri, deşi are 80 de ani şi se ţine la fel de bine, cu lacrimi în ochi la Marseieza (inevitabile după cum spunea profesorul meu D. I Suchianu), cu eleganţa lui Ingrid Bergman, de la felul cum se îmbracă, la bijuterii şi la felul cum soarbe senzual dintr-o cupă de şampanie şi ne reîndrăgostim de Paris, la scena prieteniei finale dintre poliţistul francez şi neaşteptatul Humphrey Bogart, cu ginjoint-ul lui şi jazzman-ul care nu ştia sa cânte la pian, dar ne-a cucerit pentru totdeauna cu un evergreen după peste un deceniu de la lansare a unui hit acum nemuritor: A kiss is just a kiss.

– Şi a rămas „Casablanca” în topul preferinţelor?

– For ever and ever, chiar dacă mă apropii de 40.000 de filme vizionate (deocamdată.)

– Cinematografie şi literatur㠖 în ce relaţie se află aceste arte pentru dumneavoastră? – pentru că ştiu că citiţi enorm şi cu plăcere...

– Într-o relaţie de frăţie, dar, cum de la Cain şi Abel ştim în ce fel funcţionează uneori acest grad de... rudenie, sunt filme care au nenorocit cărţi, prin ecranizări total neizbutite.

– Ştim că dumneavoastră aţi jucat şi în filme...

– E mult spus, dar m-a fascinat ideea, pe termen scurt. Au fost nişte cameo, adică roluri mici interpretate de nume cunoscute. De-abia aştept premiera lui Cătălin Saizescu. Mi-a plăcut la teatru, cu Daniel Popa în Colibri sau în AAA al lui Cris Simion, ca să adunăm fonduri pentru Grivitza 53. Prefer însă Cineconcertele gândite de Radu Rădescu, cu filme mute cărora le dau glas.

– Care au fost marile întâlniri din viaţa dumneavoastr㠖 acei oameni modele, mentori – care v-au schimbat percepţia şi, de ce nu, destinul?

– Profesional, categoric dl Suchianu – un mare critic cinematografic, dar şi traducător şi care, şi el, a jucat un pic în filme, în Ştefan Luchian sau Un film cu o fată fermecătoare, a făcut emisiuni şi era în sine un personaj cu totul aparte –, Tudor Vornicu şi Iosif Sava – care mi-au oferit şanse enorme profesionale şi ne-au făcut tuturor viaţa mai suportabilă ca teleaşti neîntrecuţi –, Liliana Pamfil Teodoreanu şi Silvia Pandelescu – profesoare universitare de engleză şi, respectiv, francez㠖, şi, fără doar şi poate, mama mea, Simona – profesor la Politehnică de franceză, de specialitate automobile şi căi ferate, de la care am avut startul în viaţă şi care a ştiut să mă înveţe să mă bucur de fiecare clipă, chiar când mi-a fost mai greu, să nu abandonez şi sa mă pot uita în oglindă fără a avea să-mi reproşez ceva din faptele mele şi să fac şi din cele bune fără să mă laud cu ele.

– La un moment dat, aţi renunţat la Paris pentru Bucureşti... Şi totuşi v-aţi întors, de ce?

– Da, m-am întors, după descinderea minerilor la Bucureşti. Şi m-am întors socotind că suntem un popor minunat şi solidar, când a fost un protest de susţinere a lui Marian Munteanu preluat de CNN.

– În afară de cinema şi lectur㠖 pe care le cunoaştem cu toţii – ce alte pasiuni aveţi?

– Pasiuni? – muzica simfonică şi, fireşte, călătoriile, de care am fost văduvită primii 32 de ani din viaţă, până la Revoluţie. Şi pilotatul (n-am brevet şi nici avion, după cum circulă diverse zvonuri, dar de astea nu scăpăm cei care suntem persoane publice!). Zburatul sub orice formă! Aştept călătoria pe Marte! Gheaţă au, mai trebuie şi cafea, dar o pot lua la termos!

– Pisicile – le mai iubiţi, nu-i aşa? Aţi amintit în repetate rânduri despre ele...

– Da, dar după 21 de ani şi jumătate de convieţuire cu motanul birmanez Ritz, care în septembrie s-a stins, şi care mi-a fost atât de aproape şi când era să mă curăţ de un Covid, tratat impecabil de doctori din Corsica şi Canada, n-am încă inima să mă ataşez de un altul. Încă nu mi-a trecut nici după Fellini, un roşcat care odihneşte şi el sub o lalea, la mine în grădina, de 23 de ani.

– Vă cunosc de la conferinţe, am avut onoarea şi bucuria să lansăm cărţi împreună, v-am văzut în multe evenimente publice şi de fiecare dată prezenţa dumneavoastră este însoţită de un zâmbet irezistibil. De unde vine resursa acestui zâmbet permanent?

– Moştenit şi sincer. E tot o formă de educaţie, să nu fii morocănos, ci entuziast, să nu omori Zeul din tine!

– Irina-Margareta Nistor – critic de film şi pasionată de cinema, producător de emisiuni TV şi radio, organizator al festivalului de Psihanaliză şi Film „Ecranul şi Divanul” – ce planuri de viitor (pe termen scurt şi lung!) are în acest moment?

– Un film în lanul de lavandă de la Brăila, Alcarras: Ursul de Aur de la Berlinală (să nu-l rataţi că vine şi în oraş), după 30 de ani, din nou la Karlovy Vary (o recomandare pentru care îi sunt foarte recunoscătoare lui Mihai Chirilov), o conferinţă la Blaj (după vizita Papei de acum câţiva ani), Serile Filmului Românesc în august la Iaşi, dedicate lui Marcel Iureş, care îşi va serba ziua la Festival şi care se încheie cu aniversarea lui Vlad Ivanov, ambii actori care joacă pe toate ecranele lumii, Flight Festival la Timişoara, cel de Film şi Istorii de la Râşnov, cel de SF de la Dumbrăviţa (Timişoara, că sunt mai multe locuri cu numele acesta, dar doar aici vin marţienii ca mine – născută marţi şi în martie), Richis la o întâlnire de lectură, probabil Cottbus, unde am ţinut un master-class online deja, Namur, Belgia, francofonii mei iubiţi, psy la Cluj (că Bucureştiul nu mi-a dat finanţare!) şi încheierea turneului pentru Centenarul Încoronării la Alba Iulia şi înapoi la Iaşi, de unde a pornit, plus Vocea Filmelor cât pot de des, mereu la un Nespresso, ce altceva?

Nr. 08 / 2022
Despre Nordul literar al Sudului
de Ion Munteanu

Calendar al scriitorilor din Filiala Craiova a USR

Poezia ca o scriptură veche
de Gabriela Gheorghişor

O casă (de Bourbon) în pribegie americană
de Cătălin Pavel

Un „film” poetic alb-negru
de Gabriela Gheorghişor

O ciudată eroare (2)
de Gheorghe Grigurcu

Războiul rece scos la încălzire
de Nicolae Prelipceanu

Limba română ca patrie şi ca meserie
de Mihai Ghiţulescu

Rondel, fluturi, oglindă, cameră, tăcere, ecou – Poezie de Emilian Iachimovski
de Cristian Pătrăşconiu

Până unde suntem tineri?
de Dumitru Ungureanu

Avatarurile vieţii în poezia Gelei Enea
de Florian Copcea

„Marinele” proustiene
de Maria Tronea

Alexandru Macedonski – poezia politică
de Toma Grigorie

Un roman despre arcanele destinului
de Gabriel Nedelea

Debutul – nuanţe, particularităţi
de Leo Butnaru

Mi-aş dori ca nimeni să nu treacă prin viaţă fără să vadă o poveste atât de complexă, sentimentală şi cu îndemn la curaj precum Casablanca
de Irina-Margareta Nistor

În căutarea altor trupuri
de Gela Enea

Melusina
de Florin Logreşteanu

Exilul
de Camil Moisa

Dinastia Scarpetta
de Haricleea Nicolau

TNT se întoarce: Theater networking talents, 2022
de Daniela Firescu

Pledoarie pentru speranţă
de Viorica Gligor

Lampa lui Diogene
G.G.

Pluralizarea experienţei vs. fantasmele muzicii
de Gabriela Nedelcu-Păsărin

Studentul străin
de Susan Choi

Artă şi anatomie – Afinităţi elective. Constantin Brâncuşi – Barcsay Jeno
de Cătălin Davidescu

© 2007 Revista Ramuri